Mestesugurile populare romanesti, mostenire pe care ne-au lasat-o strabunii nostri, sunt pe cale de disparitie. Intr-o epoca caracterizata de consumerism, unde totul e de-a gata, migala lucrului manual nu trezeste curiozitate. Mesterii populari nu au cui transmite mai departe tainele meseriei, invatate din tata-n fiu. Cu greu, asociatii sau oameni de bine, care si-au dat seama ca identitatea unui popor sta in valorile si traditiile sale, incearca sa resusciteze datini uitate. Asadar, va invitam la o incursiune in ceea ce priveste vechile mestesuguri traditionale.
Mestesuguri populare romanesti pe cale de disparitie: Dogaritul
Prelucrarea lemnului a fost o indeletnicire a stramosilor nostri inca din cele mai vechi timpuri. Fiece sat romanesc avea tamplarii, dulgherii, dranitarii si dogarii sai, mesteri populari istruiti din tata-n fiu. Astazi, regiunea Maramuresului inca pastreaza traditia si putem admira maiastrele porti sculptate si vechile biserici mandre din lemn, cum si regiunea Moldovei pastreaza.
Daca un tamplar priceput sau mai putin invatat sa simta lemnul inca putem intalni, cu dogarii nu se intampla acelasi lucru. Din ce in ce mai mica devine aceasta breasla a mestesugarilor care odinioara creea butoaie, putini, galeti. Esenta lemnului este aleasa in functie de ce se pune in butoi. Pentru alimente, cum ar fi muraturile potrivit este stejarul sau fagul alb. Dudul si salcamul se impaca bine cu lichidele. Doagele sunt curbate si cioplite doar cu barda, lucrand usor pe fibra lemnului, dupa care se lasa in apa, li se prind cercuri metalice si se face etansarea cu papura.
Inchistatul oualor
La sat, inaintea Sfintelor sarbatori de Pasti, exista traditia incondeierii oualor, respectata cu sfintenie. In Saptamana Luminata, in Joia Mare sau Sambata gospodinele isi pregatesc cele necesare. Cele mai albe oua din cuibar, ceara in card vor fi scaldate, culorile care vor da viata oualui. Daca in trecut culorile erau vegetale si se obtineau dupa retete stravechi, astazi sunt din ce in ce mai des folosite cele sintetice.
Si nu in ultimul rand, chisita, instrumentul din lemn, ce are in capat un smoc de par, iar de el e legat un varf metalic ascutit, cu ajutorul caruia se pot desena motivele traditionale. Cele mai intalnite simboluri sunt crucea, coarnele berbecului, frunza, floarea de maces, floarea Pastelui, spicul graului, dar si figuri geometrice. Ouale cel mai frumos inchistate se pot admira in zona Bucovinei, unde mai exista cativa artisti dispusi sa duca mai departe acest mestesug. Cunosc arta incondeierii si regiunile Transilvania, Muntenia, Banatul sau Tara Barsei.
Tors, tesut si cusut – motive de sezatoare odinioara
Bunicile noastre au invatat sa stapaneasca razboiul de tesut, iar din mainile lor au iesit scoarta-Moldova, paretarul, ungherarul, prologul, laicerul sau cerga -Oltenia. Caierele isi asteptau mereu randul, firul de lana, ori in sau borangic ca sa fie trecute prin fusul cel magic.
Oricum ar fi numit, covorul tesut, traditional romanesc, a uimit o lume intreaga, iar tehnica folosita a fost inclusa in Patrimoniul Mondial UNESCO. Torsul lanii, cusutul si tesutul erau cele mai intalnite indeletniciri ale femeilor de la sat. Cele mai vrednice localnice formau asa numitele ,,sezatori” in zilele scurte de iarna, unde puteau povesti, canta si lucra. Nu exista gospodarie fara camera cu zestre. Aici era tinuta lada cea tainica in care erau pastrate haine, lenjerii, prosoape, covoare lucrate cu migala si pricepere de cele mai iscusite maini.
Mestesuguri populare romanesti pe cale de disparitie: Olaritul
Pamantul, apa si focul au prins viata in mana romanului. Din negura vremurilor, lutul a capatat diverse forme si intrebuintari, ca pe urma sa fie pictat in culorile pamantului si arse in cuptoare. Ceramica de la Cucuteni, descoperita in zona Iasiului in anul 1884, sta marturie acestui mestesug milenar, olaritul. Pe vasele decorate cu simbolul spiralei predomina albul, rosul sau negrul. Cultura Cucuteni este una dintre cele mai vechi de pe teritoriul Europei, avand o vechime de peste 6.500 de ani.
Confectionarea mastilor
Confectionate din piele, blana, panza, coarne si decorate cu ciucuri, margele, clopotei, mastile alunga spiritele si da curaj celui ce le poarta. Jocul mastilor este cunoscut inca din epoca precrestina, fiind de folos in ritualuri pagane. Astazi, in satele romanesti, localnicii isi pun masti in perioada colindului de sarbatorile de iarna, de Paparuda, pentru a alunga ploaia sau la vreun alt eveniment ce aduce veselie sau tristete.
Printre cele mai cunoscute sunt capra, ursul. Mastile pot lua diferite forme de animale, peronaje mitice, reale si sunt folosite in functie de calendarul popular. In Tara Vrancei se confectioneaza masti din lemn, pentru Chiparus, obicei precrestin practicat in comuna Nereju in serile de priveghi. Unic in lume si pastrat cu sfintenie.
Mestesuguri populare romanesti pe cale de disparitie: Fauritul
Din ansamblul mestesugurilor populare romanesti, face parte si prelucrarea fierului, cunoscuta din secolul al II-lea. Numarul mare de unelte descoperite pe teritoriile vechilor cetati, de exemplu din Orastie stau marturie stapanirii acestei arte de catre cei din spatiul carpato-danubiano-pontic. In ateliere sia stazi se mai pastreaza formele rudimentare ale uneltelor de altadata. La sat obiectele de fier erau folosite la muncile agricole, pastorale, gospodaresti. Unul dintre cele mai simple obiecte din fier este cuiul, lucrat de mesterii faurari.
