De la Ulita Mare spre Sarindar trecem cu pasi grabiti spre Calea Victoriei de astazi, una dintre cele mai importante artere din orasul lui Bucur. 2.700 de metri de asfalt turnat din Piata Natiunile Unite pana la Piata Victoriei. Cea mai cunoscuta artera din Bucuresti si in randul turistilor straini a primit numele de Calea Victoriei in urma victoriei obtinute in Razboiul de Independenta, pe 8 octombrie 1878.
Pe Ulita Mare. Domnite, case boieresti, iluminat cu pacura
Pana sa devina domnitor Constantin Brancoveanu, Calea Victoriei nu facea parte din Bucuresti. Cea mai cunoscuta si una dintre cele mai vechi artere ale capitalei era impartita dupa cum urmeaza: zona cuprinsa intre Cercul Militar si Piata Victoriei purta numele de ,,Drumul Brasovului”. Portiunea dintre Piata Natiunile Unite si Bulevardul Regina Elisabeta era cunoscuta de localnici drept ,,Ulita Mare spre Sarindar”. Un nume inspirat inspirat pentru ca pe locul actualului Cerc Militar National se afla Biserica Sarindar.
In anul 1692, domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, uneste cele doua drumuri, cel al Brasovului cu Ulita Mare spre Sarindar si le va denumi Podul Mogosoaiei. Un drum de tara, pavat cu trunchiuri de copaci, ce asigura legatura intre mosia Mogosoaia si curtea domneasca ( Curtea Veche) de pe malul Dambovitei.
Noul drum devine in scurt timp artera principala a Bucurestiului, iar de o parte si de-a alta se construiesc case, biserici, hanuri, magazine, cafenele si institutii ale statului.
In secolul al XVIII-lea, iluminatul stradal era asigurat cu pacura, o perioada nu tocmai infloritoare a orasului lui Bucur. Cele mai frecvente accidente pe drumul pavat cu barne de lemn era caderea pietonilor printre acestea. Ani aveau sa mai treaca pana ce Podul Mogosoaiei va fi pavat cu piatra, in timpul domnitorului Grigore Ghica, iar din anul 1882 se instaleaza primele lampadare electrice, in fata Palatului Regal.
,,In multimea anonima (de pe Calea Victoriei) se inghesuie entuziast si servitoarele oxigenate si fostii sau viitorii ministri si fetitele de scoala si „cocotele celebre” si scriitorii fara volume si actorii fara talent si politicienii din opozitie si personajele en vogue sau en vue.”(Ioana Parvulescu, Intoarcere in Bucurestiul Interbelic)
Ulita cu parfum de epoca
Nu stim cat va este cunoscut numele cafenelei,,High-Life”, dar locul erau tare faimos in perioada interbelica. Se afla in capatul strazii Franklin, pe locul actualului Hotel Athenee Palace, iar aici, intelectualii vremii isi dadeau intalnire: Macedonski, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif, Ilarie Chendi sau Stefan Petica.
Cafeneaua Kubler este un alt loc celebru al orasului de odinioara, astazi Restaurantul Cina, unde, legenda locala spune ca insusi Caragiale a stat la una dintre mese. Se pare ca aici ar fi scris una dintre schitele cunoscute, ,,Caldura mare”. Fumul gros de tigara, aroma imbietoare a cafelei si discutiile aprinse despre politica, filosofie, literatura fac parte din atmosfera cafenelelor interbelice.
Cafeneaua Fialkowski, Teresa Otetelesanu – unde ajungeau ziaristii si actorii de la National sau celebra Capsa sunt alte locuri mondene ale perioadei interbelice, kilometrul 0 al unui oras in plina dezvoltare.
Ce mai este astazi Calea Victorie
Indrazniti sa porniti intr-o plimbare la ceasul amiezii sau la cel de seara ca sa descoperiti bijuteriile arhitectonice ramase in picioare sau recladite dupa cele doua razboaie mondiale.
Muzeul National de Istorie, fost Palat al Postei, Cercul Militar, Sediul C.E.C, Pasajul Macca-Villacrosse, Teatrul Odeon. Mai adaugam Biserica Kretulescu, Palatul Regal, Ateneul Roman, Palatul Cantacuzino, Casa Vernescu, Biserica Alba, Palatul Telefoanelor. Toate, simboluri ale capitalei, embleme pe marcile postale, obiective turistice sau prilej de mandrie.
Desi cladirile contruite pe aceasta strada, de-a lungul anilor, sunt inegale ca marime si stil arhitectonic, artera isi pastreaza farmecul de odinioara. Anii au trecut, anii vor trece, societatea se tot schimba, dar Calea Victorie pastreaza incapsulat izul de nou si de vechi ce dainuie in timp.
